Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Moldovei în Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda

A A A

COVID-19 ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE ÎN SUEDIA

Publicat:Wed, 13/05/2020 - 15:40

Guvernul suedez a extins perioada de aplicare a recomandărilor de abținere de la călătoriile neesențiale către toate țările lumii, adoptată la 14 martie 2020, până la 15 iulie 2020, când va avea loc o nouă evaluare a situației, în vederea prevenirii răspândirii în continuare a COVID-19.

Detalii despre decizia adoptată pot fi accesate la această adresă: https://bit.ly/2WOsDng.

Agenția suedeză de sănătate publică apreciază riscul de răspândire a noului coronavirus în Suedia a fi „foarte înalt”, cel mai înalt grad, și solicită persoanelor care au călătorit în regiuni afectate să fie atente la simptome ale căilor respiratorii, precum tuse, dificultăți de respirație sau febră, și să sune la numărul de telefon 1177 pentru evaluare.

Informații actualizate privind numărul de cazuri din Suedia, alături de alte aspecte despre coronavirus pot fi găsite la următoarele adrese: https://bit.ly/2UFwEdShttps://bit.ly/2xNDogEhttps://bit.ly/2R8eyz3.